joi


În Ajun de Crăciun dăruiește speranță


Hai să ne unim forțele și să dăruim speranță!
În Ajun toți suntem acasă, în jurul bradului, cântând colinde și pregătind bucatele pentru masa sfântă de Crăciun. 

Cristian, un băiat de 15 ani vrea să se bucure și el de toate acestea. Viața l-a supus la o grea încercare - în prima zi de liceu a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer- sarcom Ewing, care poate fi tratat doar de anumiți specialiști și numai în Turcia. Primul pas a fost făcut, părinții au reușit să strângă 22000 de euro necesari pentru operație și tumoarea a fost extirpată, dar sunt necesari încă 18.000 pentru tratament post-operator. Până acum au fost strânși 12.000 de euro -  deci, se poate! Știu că mai este mult de strâns, dar și noi suntem mulți, și suntem buni, și ne ajutăm când avem nevoie. E timpul să dăruim speranță, speranță de viață pentru Cristian. 
Trimite un SMS la 8832 cu textul CRISTIAN și donezi 2 euro. - de pe orice telefon din rețelele Orange, Vodafone și Telekom. Se poate dona și prin cont bancar sau paypal, sau contract de sponsorizare, folosind butoanele speciale de pe site-ul Asociației ,,Salvează o inimă”- conturile sunt deschise pe numele tatălui -Nicolae Filip. 
Pentru noi este puțin, dar pentru băiat valorează mult, valorează viața. Să-l ajutăm, așadar, să poată visa, să poată împodobi și el brazi și să cânte colinde, să se bucure de nașterea Mântuitorului alături de cei dragi. Hai să dăruim speranță!

Darul dorit de Crăciun

Orice copil, neascultător sau bun,
Ar vrea un dar în noaptea de Ajun.
Și sunt atâtea lucruri minunate!
Dar eu socot că, dintre toate,
Unul e fără preț. Se cheamă SĂNĂTATE.
Deci Moș Crăciun, când vii pe înserate,
Aș vrea să-aduci în sacul tău și sănătate.
De-ai ști ce mult aș vrea să fie cu putință
Să nu mai fie-n lume copil în suferință...
Iar de nu poți, te înțeleg și nu m-aș supăra,
Știind că nu orice minune se poate întâmpla.
Dar tu ești înțelept și stii mai bine
Și ce se poate, și ce ni se cuvine.
Să știi, am mare-ncredere în tine! (Aurora Georgescu)
Trimiteți un comentariu