miercuri

Inspectoratele școlare - instituții toxice, comuniste și corupte



Propunerea legislativă care propune desființarea inspectoratelor școlare a fost adoptată tacit de Camera Deputaților. Legea este susținută de reprezentanții sistemului de învățământ care consideră că inspectoratele școlare sunt niște ,, instituții toxice, comuniste și corupte”.
Inițiatorul proiectului legislativ, Cornel Comșa, explică ,,Descentralizarea în domeniul educației este absolut necesară pentru a da putere școlilor și comunității locale să se implice cu adevărat și a fost cuprinsă în strategia de descentralizare realizată de Guvern în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect iar primul pas este să oferim o formă și un cadru instituțional, iar Comisia de învățământ din Camera Deputaților va trebui să-și asume acest rol.”
Directorii ar urma să fie numiți direct de consiliul de conducere al școlii iar concursurile de ocupare a posturilor didactice s-ar organiza în cadrul unității de învățământ. Proiectul mai prevede ca responsabilitatea inspecției școlare să fie preluată de Agenția Română a Calității Învățământulșui Preuniversitar (ARACIP)- care ar urma să monitorizeze și ,,calitatea activităților de predare-învățare și respectarea standardelor naționale și a indicatorilor de performanță, prin inspecțiile școlare”.
Expertul Marian Staș susține în totalitate descentralizarea sistemului de învățământ și consideră că principala piedică este reprezentată chiar de inspectoratele școlare care sunt niște ,,instituții toxice, comuniste și corupte”. A mai declarat că susține ,,fără rezerve inspecția școlară și instituțională în învățământul preuniversitar di România ca pe un sistem managerial încă deosebit de necesar dezvoltării și consolidării calității educației.” Fără rezerve susține și ,,schimarea paradigmei instituționale prin crearea unei piețe deschise și sănătoase a furnizorilor de inspecție școlară și instituțională, independente de Ministerul Educației”.
Legea a fost adoptată tacit de deputați iar votul senatorilor este decisiv. (sursa romaniatv.net)
Inspectoratele școlare se pot desființa. Ce părere aveți?
Trimiteți un comentariu