luni

Aventuri la început de șoferie




Încă din perioada când mai completam chestionare auto și aveam fantezii cu un Renault Clio grena, îmi promisesem că voi fi o excelentă șoferită și voi circula corect și, deci, legal, fără să încasez vreo amendă sau sancțiune, fără puncte luate sau măscări la volan. Dar cum eu circul mai mult prin București, să nu înjuri la volan e mai greu decât să ții post. Cine mă cunoaște în viața reală știe că mai scap câteodată, cumva, câte-o înjurătură la volan, adică mă exprim mai colorat, decât de obicei; dar, sincer, am văzut alții cu defecte mult mai mari. 
Până-n vestitul examen drpciv (căci și-acolo am scăpat una zdravăn de colorată), o făceam numai la meciuri, la Tv, bar sau stadion, depinde de locație, stare sau ambient, și foloseam clasicele ,,fir-ați ai dracu/”, ,,lua-te-ar dracu/”, etc. Cu Grijania și Mnezeii, doar joia, că mă trag din popor ortodox.
Mama, de fiecare dată când merge cu mine-n mașină (vă dați seama că mă abțin și eu cât pot...) îmi spune: ,,...nu înțeleg de ce se înjură șoferii în trafic, doar sunteți pe aceeași șosea, aceeași bandă, sunteți colegi de trafic. Așa faceți și la muncă, vă înjurați colegii?! (mama a fost profesoară, acum e la pensie, ca să înțelegeți de ce sunt obligată, totuși, să mă abțin, cât de cât). Ai auzit, sper, că injuriile sau semnele obscene la adresa altor participanți la trafic este contravenție. Ai grijă, de câte ori arunci pe geam un sfânt, un drac, o mamă (aici deja ridicase vocea), arunci și câteva sute de lei. Ai bani la tine sau trebuie să-ți dau eu, ca de fiecare dată?!” 
Mă gândesc uneori că dacă s-ar aplica legea asta de care zice mama cu atât foc, ar fi mai simplu și mai ieftin, evident, să-l claxonezi pe tip, să-i faci semn să tragă pe dreapta, și-n-jurături să vă băteți, vă răcoriți și gata, la drum. Chiar dacă insulta e și ea contravenție, nu se încadrează în codul rutier, nu rămâi fără permis. Nu-i spun mamei ce gândesc, că cine știe ce alte idei cu legi îi mai vin. Și iar vorbește fără virgule...Și rar se oprește până n-ajungem la destinație și trebuie să coboare. Uneori, nici acolo, că se apucă să povestească tuturor ce bine șofează fii-sa.
Când mi s-a născut primul copil am crezut că automat vocabularul de ,,șofer bucureștean”(cum spune, ironic, mama) mi se va ajusta corespunzător, eliminând din utilizare tot ce aruncam în mod cuvios asupra câtorva (bine, recunosc, majorității) participanților la trafic. Și, curios, a și funcționat, cu mici rateuri (nimeni nu e perfect!), până când fiica mea a făcut vreo trei, patru anișori și mă forța să-mi cer scuze de fiecare dată când îmi scăpa vreo ,,colorată”. Nu știu dacă a fost strategia maică-mii sau nu, dar a funcționat destul de bine - recursivitatea fiind-mi redusă maxim!
Acum reușesc să conduc cu copilul în mașină fără să vorbesc urât, în schimb pe mama o fac să-l pomenească pe Domnul destul de des, încă. Și fără intenție din partea mea, desigur!

Voi cum rezolvați problema înjuratului la volan?
Trimiteți un comentariu