luni


Cum să-ți protejezi copilul de pericolele din lumea virtuală


Copiii noștri sunt cea mai valoroasă resursă- ei reprezintă speranțele noastre pentru viitor, deși sunt, de asemenea, cei mai vulnerabili membri ai societății. Riscurile la care sunt expuși copiii online nu diferă prea mult de cele din viața reală. Lumea virtuală este de fapt o oglindă a lumii reale, cu frumuseți dar și cu pericole la tot pasul. Internetul a căpătat valențe din ce în ce mai accentuate în viața copiilor, în special în ceea ce privește modul în care ei interacționează între ei și cu lumea din jur.
Copiii trebuie să se bucure de o copilărie frumoasă, veselă, liniștită și curată- o copilărie normală, chiar și în epoca Internetului. Dar asta depinde doar de noi, adulții, să știm cum să le-o oferim. Avansul tehnologic permite navigarea în spațiul online din aproape orice loc și acest lucru oferă posibilitatea oricui, inclusiv copiilor, să acceseze orice tip de conținut online, inclusiv site-uri cu conținut explicit sexual și violent. 
Interzicerea accesului la internet nu este o soluție, ci se recomandă instalarea unui filtru de protecție împreună cu educația securității online și impunerea unor reguli de comportament online. Internetul și dispozitivele mobile ascund multe pericole pentru copii.
Kaspersky Safe Kids îți face viața mai ușoară, oferindu-ți posibilitatea de a crea și negocia moduri sigure pentru copii de a explora mediul online. Este compatibil cu următoarele aplicații Kaspersky Internet Security 2016, Kaspersky Total Security 2016, Kaspersky Fraud Prevention 4.0, Kaspersky Security Scan 3.0, Kaspersky Password Manager 8 și versiuni ulterioare, Kaspersky QR Scanner, Kaspersky Security pentru dispozitiver mobile, Kaspersky Internet Security pentru Android, Kaspersky Phound! și Kaspersky Threat Scan. Utilizați soluția cea mai sigură- Kaspersky antivirus pentru a vă proteja copilul împotriva pericolelor asociate cu utilizarea aplicațiilor și a internetului.
Puteți să configurați protecția copilului pentru toate tipurile de activități (internet, rețele sociale, aplicații, apeluri, mesaje SMS), să restricționați durata de utilizare a dispozitivului și aplicațiilor și să configurați urmărirea dispozitivelor copilului. Puteți să vă proteja copilul urmând pașii:
- mergeți la secțiunea KIDS;
- creați un profil de copi;
- descărcați și instalați serviciul Kaspersky Safe Kids pe toate dispozitivele copilului;
- conectați aplicațiile Kaspersky Safe Kids instalate pe dispozitivele copilului la My Kaspersky;
- Dacă este necesar, schimbați setările prestabilite de protecție care sunt configurate automat în funcție de vârsta copilului pe care ați indicat-o. Puteți edita setările de protecție în portal în subsecțiunea Setări din secțiunea Copii.
Astfel veți vizualiza la Profil informațiile despre copilul ale căror dispozitive sunt protejate perin aplicațiile Kaspersky Lab. Aceste informații sunt necesare pentru configurarea protecției copilului și pentru aplicarea restricțiilor de vârstă pentru utilizarea aplicațiilor și accesarea site-urilor web.
Subsecțiunea Dispozitivele copilului conține informații despre dispozitivele copilului care au fost conecate la portal. Aceasta conține și instrucțiuni pentru instalarea Kaspersky Safe Kids pe alte dispozitive ale copilului.
Este un excelent instrument de control pentru părinți, dar și pentru profesori, pentru că are grijă ca cei mici să navigheze în siguranță pe internet, aflând în orice moment ce caută copilul; site-uri vizitate, ce caută în Google, cât timp petrece pe internet, etc. Asigură o experiență reală pe internet ferită de accesul la orice formă de conținut periculos. 
Recomand Kaspersky ca părinte care utilizează internetul fără să fie specialist în computere și rețele (am evitat folosirea termenilor de specialitate - rog specialiștii IT să mă ierte).
Trimiteți un comentariu