duminică

Ca untul în bucate


Bunicul meu era hipertensiv și buna căuta să fie mereu cât mai atentă la regimul lui alimentar. Și nu știu cum, dar bucatele ei aveau mereu cel mai bun gust - savoare și aromă; și de fiecare dată toți ceream a doua porție, chiar dacă mâncărurile erau fără pic de sare, ,,de regim”, cum spunea bunicul. Când o întreba cineva ce rețetă magică folosește ea, răspundea simplu- un pic de untișor și GATA! De parcă untul acela era magic. Și poate chiar era, pentru că era făcut de bunica, din ingrediente doar de ea știute.

Mi-amintesc serile de iarnă, din ajunul Crăciunului, când bunica împletea cozonaci și bunicul ne citea, printre rânduri, povești... De ce printre rânduri!? Pentru că el niciodată nu ne citea o poveste la fel, de la cap la coadă; schimba personaje, sau locuri, sau întreaga acțiune, după cum dorea el, sau modelându-se, abil, pe remarcile noastre. Cu cartea în mână, cu ochelarii pe nas și privind pe deasupra lor la cele trei nepoate, ne întreba deseori:
- Cum mă iubiți voi?
Și noi răspundeam, exact ca-n poveste: ca mierea, ca zaharul și ca sarea-n bucate! 
-Dar tu, Angelă, cum mă iubești? o întreba, de fiecare dată, și pe bunica. Și ea-i răspundea, mereu, la fel...
,,Ca untul în bucate!” și toate știam care răspuns era mai pe placul ,,împăratului”...
La copilărie m-am gândit când am primit provocarea celor de la Kerrygold și la copilărie mă gândesc de fiecare dată când scot pachetul de unt din frigider. Aud glas suav de bunică: ,,ca untul în bucate” și,... ca prin magie, bucatele mele prind gustul perfect al amintirilor din copilărie, gust de poveste fabuloasă și magică, gust de fericire și iubire necondiționată, gustul Kerrygold.
Trimiteți un comentariu