miercuri


De ce nu au toți bărbații FARMEC!?



Se știe că bărbații au o relație foarte specială cu părul lor. Eu recunosc cu sinceritate că nu am înțeles niciodată obsesia asta cu părul la bărbați. Și nu înțeleg de ce există barbați care nu acceptă faptul că părul s-a dus, definitiv, și nu va mai crește niciodată, că au chelit. Mă deranjează, nu doar vizual, genul acela de bărbați care nu vor să renunțe pentru nimic în lume la podoaba capilară și o poartă așa rară și ridicolă, pieptănată încă ca-n adolescență, doar că în spatele cărării de pe frunte e un mare gol, acoperit cu 3 - 6 firișoare triste și rebele. Desigur, nene, noi nici nu ne-am prins că ești chel...


De vreo câteva săptămâni bune fratele meu mă stresează numărându-și firele de păr căzute după fiecare duș. I-am spus să nu-și facă probleme, că firul de păr urmează un ciclu de viață care poate să varieze de la un om la altul și de la un tip de păr la altul. Că un om cu un păr sănătos poate să piardă într-o zi în medie de la 40 la 100 de fire pe zi. Și asta într-un timp mai lung, de mai multe luni, ceea ce nu era deloc cazul lui. Îi și amintesc că eu am pățit la fel, mai demult, după dieta minune care mi-a diminuat drastic volumul firelor de păr, nu  însă și kilogramele. 
- Nu vrei să mă ajuți, se smiorcăia el, disperat... Uite cum îmi cade părul! și se ciufulea, doar, doar, s-o mai rupe vreun firicel.

Și dacă voi credeți că s-a potolit la aflarea statisticilor mele, vă înșelați, cum m-am înșelat și eu! Începuse să-și numere firele de păr de pe haine, de pe pernă, chiar și ce găsea în perie după ce se pieptăna... 
- Ajută-mă, striga el speriat, ieri mi-au căzut 86 de fire de păr...Am să chelesc! Soțului tău de ce nu-i cade părul?! Că doar e mai mult mai mare ca mine...

Nu v-am povestit despre fratele meu prea des (tocmai din cauza asta) și când am făcut-o, de fiecare dată am afirmat cu tărie că a fost, cu siguranță, schimbat cu altul la maternitate. Ăsta cu care ne-am ales noi, acum e genul de bărbat pe care-l vezi mâncând doar la restaurante de lux, plătind cu cardul și la frizer, de frica microbilor de pe bancnote; sau folosind gel împotriva bacteriilor și după ce-și mângâie nevasta... Și sunt absolut sigură că n-ar fi ripostat deloc dacă-i ziceam că balega de cal sau găinațul de vultur pleșuv e leacul contra cheliei (nu că ar fi fost cazul la el, încă).
https://www.farmec.ro/produse/par/sampon-anticadere-423.html
Dar cum îl iubesc, că doar e frățiorul meu, l-am lăsat să se vaite privindu-se în oglindă, adăugând vreo 3-4 fire la cele 86 căzute din ziua precedentă și i-am spus calm că doar eu știu cum să scape el repede de această ,,gravă problemă”.
- Cu Farmec, frate!
- Ce vrei să spui, tu, fato, că n-am farmec?? se răstește el, aranjându-și în oglindă o suviță rebelă pe frunte.
Îl liniștesc spunându-i că farmecul lui este uneori, obositor de vizibil, chiar și pentru mine, apoi îi torn din poțiunea ,,fermecată” a soțului meu într-o cutiuță, spunându-i că acesta este secretul frumuseții și sănătății lui capilare.

Două, trei zile am fost liniștită. Nu m-a sunat, nu m-a vizitat... Mă gândeam că i s-a întâmplat ceva rău, poate. Nici vorbă... M-a sunat mama și-a zis că a avut programare la un salon și acolo i-au lăudat podoaba capilară: fără mătreață, cu volum și nici vorbă de calviție. Nici n-am apucat să închid telefonul că mă trezesc luată pe sus de fratele meu.
- Știi că te iubesc, nu?! Uită-te la mine, ce păr băgat și sănătos am! Ești cel mai bun doctor în frumusețe! Ți-a zis mama, nu!? Să vezi profesionalism la ăia, mă... Mi-au analizat firul de păr și e 100% sănătos și nici urmă de chelie. Și asta datorită ție, surioară... Apropos, ce minune de soluție mi-ai pus în cutiuță?! 
- Doar Farmec, frate, nu ți-am zis!? Când l-am văzut nedumerit, am continuat... Specialiștii Gerovital sunt adevărații doctori în frumusețe! Au produse românești de calitate, cu un raport calitate-preț foarte bun. Ți-am dat doar ce folosește și soțul meu, H3 Men 
- Ahaaa... Știi de ce n-au toți bărbații farmec, fato!? Pentru că n-au o soră ca tine! și se repede spre ușă, dansând, nu înainte de a-mi aplica drăgăstos, o ,,ștampilă” pe frunte. 
A doua zi soțul meu a observat că i-a dispărut șamponul din baie ... Dar v-am spus că e cel mai bun frate din lume, nu?! 

Articol scris pentru SuperBlog 2016
Trimiteți un comentariu